O R A D E A C i t y

BUSINESS in ROMANIA

Home
MAGYAR
News from Romania
Pictures Of O r a d e a City
BUSINESS in ROMANIA
E C O N O M Y
ENTERTAINTMENT
Technology
W O R L D
Romania - Road Map (Harta Rutiera a Romaniei)
Near by Attractions
Romania Rail map
E D U C A T I O N
Favorite Links
My Resume
L A W
M U R P H Y `S Laws
H E A L T H
Contact Me
My C H A T

Voi faceti bani, noi ii tinem la racoare



Piata locala a seifurilor, evaluata la 4 milioane de euro, creste cu 30% pe an
Grija fata de banii altora este o afacere buna pentru producatorii si comerciantii de seifuri. Bancile se inmultesc, vanzarile de seifuri cresc. In plus, oamenii au nevoie de siguranta, dar si de noi simboluri de confirmare a statutului.

Ponderea persoanelor fizice in totalul clientilor a crescut, in ultimii ani, la circa 40%, de la 5%- 10% in urma cu cativa ani. Ca valoare insa, cei mai importanti clienti sunt bancile si hotelurile. Pentru acestia, preturile seifurilor si camerelor de tezaur se incadreaza intr-un interval larg, intre 1.000 de euro si zeci de mii de euro. Banii se tin la banca. Sunt insa lucruri personale, cum ar fi actele, bijuteriile si colectiile de valoare, care nu pot fi incredintate nici chiar unei banci. Pentru un colectionar veritabil, seiful care adaposteste valorile poate deveni el insusi piesa de colectie.

“In categoria high-class, in afara de calitatile antiefractie, conteaza mult calitatea finisajelor si capacitatea de a personaliza seiful. Avem oferte la realizarea carora participa o intreaga echipa de ingineri si designeri. Se pot alege cele mai excentrice finisaje: piele de cangur, materiale aurite, cromate etc. Sistemul de inchidere si protectie este inovator si aproape imposibil de penetrat”, spune Tudor Miron, director executiv al Astra Innovative Safety. Desigur, pentru produse unice, preturile sunt pe masura, pornind de la 20.000 euro. O categorie aparte de clienti o reprezinta vanatorii si persoanele cu permis port-arma.

Seifuri se gasesc insa pentru toate buzunarele. Pentru apartamente, exista produse intre 50 de euro si 200 de euro. Exista insa produse certificate si altele necertificate, mult mai ieftine. Apoi, exista diverse seifuri speciale, adaptate unor activitati specifice: de bjuterii, de depozit, seifuri IT, pentru servere sau PC-uri, pentru opere de arta, pentru arme etc. In functie de natura bunurilor si de riscuri, se poate alege intre produse cu protectie antiefractie, antifoc, protectie la inundatii, gaze, la campuri magnetice. Cutiile mai pot fi inzidite, in podea sau perete, iar sistemul de inchidere poate fi cu cheie, cifru mecanic, cifru electronic, amprenta digitala sau card magnetic.

“Tot mai multe persoane apeleaza la noi dupa ce au fost pagubite. Nu exista o cultura in acest domeniu, banii se mai tin inca la ciorap, iar actele de valoare in mapa de plastic”, spune Miron. Trendul in piata este dat tot de segmentul corporate. Odata cu informatizarea accentuata a proceselor, protectia datelor pe suport magnetic (backupuri) tinde sa ia amploare si in Romania. Un seif de date premium, cu protectie de 120 de minute la foc costa, de exemplu, 16.000 de euro. O alta tendinta este de a concepe blindaje mai usoare si mai rezistente. Ultima moda este dotarea cu senzori de alarmare in situatia deschiderii prin efractie. De asemenea, produsele antifoc sunt la mare cautare. Acestea sunt mai bune, mai scumpe, iar testele de certificare se efectueaza in strainatate.

Potrivit specialistilor, piata este asaltata de produse de calitate indoielnica, necertificate. “Nu exista casa de bani impenetrabila. Conteaza cat timp dureaza si ce scule se folosesc pentru penetrare. Un seif sub 200 de euro nu are nici o sansa in fata unui expert. Avem documentate operatii de spargere realizate de specialisti in mai putin de 5 secunde”, spune Alexandru Cucuiu, director de vanzari al firmei Securo Tech.
In UE, despagubirile maxime ce pot fi acordate de asiguratori pentru furtul bunului aflat in casa de bani cresc odata cu gradul de siguranta al seifului, lucruri stabilite prin norme legale. In Romania aceste aspecte se negociaza inca cu asiguratorii. Legea obliga totusi agentii economici care lucreaza cu valori mari la cumpararea unor case de bani certificate la clasa minima de siguranta. Cei mai importanti furnizori de seifuri din tara sunt Astra Innovative Safety, Astor Safe, Hesper Bucuresti, Regal Miercurea Ciuc, Protect Consulting, Romsafe Salaj, Salamandra Of, Securo Tech Arad (filiala concernului german Burg-Wächter). Exista multe bunuri care nu sunt apreciate cum trebuie decat cand e prea tarziu.

Copyright © 2006